Astăzi s-a disputat la Sala Sporturilor Trivale din Pitești meciul de Divizia A, CN de Handbal Feminin, seria C, dintre CS Dacia Mioveni 2012 și HC Activ CSO Plopeni.
Partida, care promitea un parcurs de plăcere pentru Dacia, ținând cont de pretențiile echipei din Mioveni, a debutat, însă, cum nu se poate mai nefericit pentru gazde.
Antrenorul Plopeniului, Florin Ciupitu, a venit croit să-i facă zile fripte lui Daniel Gheorghe.
Supărat și pe noi, după ce am scris despre precedentul meci de la Pitești, câștigat în 20 septembrie de Dacia cu 34-18, că ”fetele de la Mioveni treceau pe lângă cele din Plopeni cum trec MIG-urile pe deasupra orașului prahovean. Dacă, să zicem, fetele astea ar fi jucat box, cu siguranță meciul s-ar fi încheiat înainte de gongul final, și antrenorul Florin Ciupitu ar fi fugit repede la vestiar să vină cu brațul plin de prosoape să le arunce pe parchet…”, Florin Ciupitu a vrut să arate, la fel ca în meciul de la Plopeni (20-20), că nu e chiar așa.
Dacia a intrat în meci ca după un drum lung și, se pare, cu ghinionul în portbagaj. Noua jucătoare de import din Macedonia via CSM Slatina, Angela Todorosvka, s-a accidentat destul de serios la genunchi, după o cădere nefericită survenită în urma unui fault, la scurt timp după debutul meciului. Todorovska nu a mai putut fi folosită pe parcursul meciului și rămâne de văzut dacă această accidentare o va face indisponibilă și pentru alte partide.
În orice caz, Plopeniul a intrat ”Activ” în teren și a condus cu 0-2, iar Dacia a reuși să dea primul gol în minutul 4. Lucrurile păreau să ia o întorsătură și mai tragică pentru Dacia, după ce erorile colective ale echipei au dus scorul la un neverosimil 4-8, în minutul 12.
Prahovencele au rămas în avantaj până în minutul 26 al reprizei secunde, când Dacia a reușit să marcheze de trei ori fără să primească gol.
Prima repriză s-a terminat 16-15.
În repriza secundă Dacia a părut că a alimentat cu un combustibil mai bun și a rulat cu mai multă viteză. A contat, probabil, și presiunea suplimentară din cauciucuri, indusă din tribună de oficialii de la Mioveni, care erau tare nefericiți după prima repriză.
Fetele din Plopeni au pierdut tempo-ul vreme de 6 minute fatale, din minutul 36 până în minutul 43, când au încasat 5 goluri, fără să înscrie vreunul.
Meciul s-a terminat 31-25 pentru CS Dacia Mioveni, o victorie care duce punctajul liderului la 37 de puncte, dar nu aduce niciun fel de liniște clubului din Mioveni, care își dorește promovarea în liga națională.
Președintele clubului, Ștefan Adrian, a declarat că, până la meciurile barajului de promovare, adevărata valoare a lotului se va vedea în înfruntarea cu Gloria Bistrița, din Cupa României, partidă ce se va disputa în data de 17 februarie.
Patimilie din jurul echipei nu sunt neobișnuite acolo unde sunt ambiții mari și se vrea performanță. Important e că publicul din Mioveni se bucură de handbal și iubește acest sport, iar meciul de astăzi s-a văzut foarte spectaculos din tribune și a furnizat o experiență agreabilă privitorilor, specialiști în handbal sau nu…
În această etapă s-au mai disputat următoarele partide în seria C:
NATIONAL RM VALCEA – ACS SZEKELYUDVARHELYI NOI KEZILABDA KLUB 41-21
FC ARGEȘ – LPS TG JIU 47-20
În următoarea etapă CS Dacia Mioveni va juca în deplasare la LPS Tg Jiu.
Citește și:
Activ Plopeni a fost sancționată cu joc pasiv
Handbal Feminin: Dacia s-a întors tamponată de la Plopeni!