Sâmbătă, 26 martie, și duminică, 27 martie, sunteți invitați la Centrul Cultural Județean, Sala Lumina, unde se desfășoară Campionatul Național de Skandenberg-Armwrestling și Para-Skandenberg-Armwrestling 2022.
La eveniment și-au anunțat prezența 250 de sportivi din toată țara, inclusiv sportivi cu dizabilități.
Cu această ocazie, astăzi, a avut loc o conferință de presă la care au participat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, Mircea Simionescu Simicel, Secretar General al Federației Mondiale de Skandenberg și președinte al Federației Române de Skandenberg-Armwrestling, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg-Armwrestling, Viorel Dobrin, argeșeanul care anul trecut a devenit Campion Mondial la Seniori și Radu Valahu – „Omul record”, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg-Armwrestling.
“Iată-ne la un eveniment pe care noi, cei din Consiliul Județean Argeș, ne dorim să-l tradiționalizăm. Suntem parteneri la acest eveniment și pentru că anul acesta este <<Anul Internațional al Tineretului>> și ne dorim să fim alături de tot ceea ce înseamnă sport, cu precădere sportul de masă, dar și de performanță, sportul fiind cel mai bun ambasador al nostru. Trăim vremuri complicate, venim după o perioadă grea, și cred că genul acesta de competiții este bine-venit. În ceea ce privește această disciplină cred că se bucură de o publicitate mult prea mică și tocmai de ceea cred că este de datoria noastră să popularizăm rezultatele bune. Lucru acesta îl spun cu mândrie, având alături pe domnul Viorel Dobrin, argeșean, care este campion mondial la skandenberg. Și aceste rezultate ne obligă să fim alături de sportul pe care îl reprezintă cu drag. Dobrin – iată un nume predestinat în Argeș rezultatelor deosebite.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
“Este o mare onoare să fiu aici, <<Pe Argeș în jos/Pe un mal frumos>>. A doua oară se desfășoară campionatul național în Argeș, o capitală a campionatelor naționale. Vreau să mulțumesc sportivilor care au venit din toate colțurile țării. Mulțumim Consiliului Județean Argeș, personal dlui. Adrian Bughiu, pentru sprijin și pentru că ne sunt din nou gazde. Îl felicit pe Viorel Dobrin pentru performanța lui și pentru că ne reprezintă țara. Este unul dintre cei mai buni sportivi români. Skandenberg-ul este un sport național și îi rog pe cei care ne conduc să susțină acest sport. Avem peste 160 de medalii europene și mondiale.” – Radu Valahu, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg-Armwrestling.
Video
“Țin să mulțumesc partenerilor noștri și Consiliului Județean Argeș. Mi-am dorit mult această competiție. A mai fost și în 2019. Mi-aș dori să devină o tradiție, să dezvoltăm un campionat și în județul Argeș. Reprezint cu mândrie acest județ și mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine.” – Viorel Dobrin, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg-Armwrestling, campion mondial.
“Mulțumim că ne-ați găzduit Campionatul Național Skandenberg, a 16-a ediție. Îi mulțumesc lui Viorel Dobrin, care este al doilea om din România după rezultate și primul campion mondial la categoria cea mai grea din lume, pentru eforturile pe care le face pentru a crește o nouă generație de sportivi. El lucrează cu 50 de copii și îi suntem alături. Vă doresc un eveniment nemaipomenit, cel mai bun să câștige, și fie ca spiritul de echipă, prietenia și fair-play-ul să câștige întotdeauna!” – Mircea Simionescu Simicel, Secretar General al Federației Mondiale de Skandenberg și președinte al Federației Române de Skandenberg-Armwrestling.
Evenimentul se desfășura la Centrul Cultural Lumina din B-dul Nicolae Bălcescu 141, Pitești, sâmbătă și duminică.
Categorii:
– masculin / feminin.
– vârsta: 14-15 ani, 16-18 ani, 19-21 ani, peste 21 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
– brațul stâng și drept.
Sâmbătă 26 Martie 2022
09:30 – Deschiderea Oficială
10:00 – Preliminarii brațul stâng
– Finale, premieri
Duminică 27 Martie 2022
08:30 – 09:30 – Cântar oficial
10:00 – Preliminarii brațul drept
– Finale, premieri