Dupa un sir de dezamagiri,si sub semnul retrogradarii, International Curtea de Arges incepe sa se revigoreze. Surpriza in prologul etapei a 22-a vine in urma meciului cu FC Brasov, echipa care a pierdut pe propriul teren la un scor de 1-2. Este a doua infrangere consecutiva a Brasovului, dupa 0-3 sambata la Turnu Severin (contra Craiovei). Meciul s-a jucat sub ninsoare, in repriza secunda fiind nevoie de interventia organizatorilor, pentru refacerea marcajului.
Brasovenii au fost primii care au deschis scorul prin Zaharia, in minutul 12. Egalarea argesenilor a venit prin Emmanuel Kone (minutul 30), iar golul victoriei a fost marcat in minutul 80, cand Bacila a finalizat un contraatac.
In minutele de prelungire, brasovenii au solicitat acordarea unui penalty, la un hent comis in suprafata lui International. Din fericire pentru International, arbitrul nu a onorat cererea.
,,Sunt bucuros ca am invins una dintre echipele bune ale campionatului, dar care traverseaza o forma mai putin buna. Este bine ca am reusit sa luam cele trei puncte, deoarece ne vor ajuta enorm in indeplinirea obiectivului. Trebuia sa inchidem mai repede jocul, dar pana la urma este bine ca s-a terminat asa. Am stiut sa profitam de forma mai putin buna a celor de la Brasov, care ramane chiar si asa una dintre echipele bune din campionat” a declarat antrenorul Ionut Badea, in conferinta de presa de dupa finalul meciului.