În perioada 3-5 mai a.c., la Limassol – Cipru s-a desfășoart Competiția Internațională Youth League, unde au concurat cei mai buni sportivi la disciplina karate wkf (disciplina olimpică) din toată lumea la categoriile de vârsta sub 18 ani.
Scopul concursului a fost de a ierarhiza sportivii, la fel ca în sistemul de ierarhizare folosit în tenis. Doar cei mai buni din această ierarhie pot participa la Jocurile Europene pentru Tineret sau Jocurile Olimpice pentru Tineret.
CS Dacia Mioveni 2012 a înscris în această competiție datorită rezultatelor foarte bune la nivel național și internațional, doi sportivi la proba kumite: Dumitra David la categoria -50kg U14 și Laurențiu Catrinescu la categoria -70kg U16.
Au participat 1580 de sportivi din 58 de țări, cu toate stilurile de karate.
Sportivul Dumitra David a câștigat 2 meciuri din cele 4 care îl duceau ăn finală. În meciul al treilea a pierdut la decizie, 3-2.
Și Laurențiu Catrinescu a luptat bine, în condițiile în care nivelul competiției a fost foarte ridicat, cu sportivi care, spre deosebire de karatiștii clubului din Mioveni aflați la prima participare, au 5-6 participări anterioare la această competiție de elită.