În etapa XII a Ligii Florilor, Dacia Mioveni întâlnește CS Minaur Baia Mare, ocupanta locului 2 și competitoare în sferturile de finală ale EHF European League.
După eșecul incredibil din meciul cu CSM Slatina, meci pe care l-ar fi putut câștiga, dacă n-ar fi dat ”cu piciorul” șanșei pe care și-a creat-o singură, echipa antrenată de Gheorghe Covaciu trăiește periculos, ținând strâns în brațe cele 9 puncte luate de la Cluj, Activ și Galați, pentru că, până la încheierea turului, Dacia are meciuri imposibile (Minaur, Gloria Bistrița, Dunărea Brăila și CSM București…) și doar o minune dumnezeiască i-ar putea aduce vreun punct.
FRH a programat turneul etapei XII aproape de Mioveni, la Rm Vâlcea, așa încât, dacă Dacia tot o să se întoarcă cu parbrizul spart de la meciul cu Minaur, măcar nu mai cheltuiește banii pe hotel…
Meciul cu Minaur Baia Mare este o bună oportunitate pentru băimăreanul Gheorghe Covaciu de a-și testa jucătoarele cu un partener de competiție premium. Sunt multe jucătoare care au rămas datoare echipei după prestațiile incoerente din ultimele meciuri.
Meciul se va disputa marți, 9 martie, în Sala Traian, de la ora 15,45 și va fi transmis livestreaming pe platforma FRH.
Meciurile etapei XII
- CSU Cluj Napoca – CSM București (marți, 9 martie, 13.00)
- Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare (marți, 15.45)
- Activ Ploiești – Rapid București (marți, 18.30)
- Gloria Buzău – CSM Slatina (miercuri, 10.30)
- CSM Galați – HC Zalău (miercuri, 13.15)
- SCM Craiova – Dunărea Brăila (miercuri, 16.00, TVR 2)
- SCM Râmnicu Vâlcea – Măgura Cisnădie (18.30, TVR 1)
Gloria Bistrița va sta, ca să fie odihnită pentru meciul etapei următoare, cu Dacia Mioveni…