Dacia Mioveni a fost învinsă la Sala Sporturilor Mioveni de HC Zalău, după un meci extrem de controversat, așa cum sunt, de fapt, majoritatea jocurilor importante pentru echipa din Zalău.
Coroborând toate informațiile despre acțiunile concertate din Colectivul handbalului feminin românesc, cu ce s-a întâmplat în jocul de astăzi, concluzia e clară: Ordinul pe Unitate de mazilire a Mioveniului a fost emis și dinozaurii care trag sforile de zeci de ani în Olimpul handbalului românesc și-au dat, ca în fiecare an, mână cu mână, pentru a salva status quo-ul prin care fac legea în interiorul federației. Despre încrengăturile combinatorilor din federație și de pe lângă federație, aflați într-o continuă luptă pentru influență și putere, se poate scrie un întreg roman și chiar merită efortul, pentru că ar fi un bestseller.
Din fericire, publicul Daciei Mioveni, din ce în ce mai numeros, a fost mai deștept decât dinozaurii regizori și, în ciuda frustrărilor firești generate de nedreptățile văzute în teren, s-au conectat la frumusețea handbalului, chiar și așa, cum a fost astăzi, sluțit de arbitri, cu girul observatorului federal, prieten știut al legendarului Gheorghe Tadici.
Pentru a stabili din start proporțiile sinistrei regii, e suficient să invocăm, pentru moment, obiectivele consemnări statistice, care ne arată o minune pogorâtă rarisim pe parchetul Ligii Florilor, mai ales într-un meci cu atâta miză: HC Zalău a avut ZERO eliminări pe parcursul celor 60 de minute de joc și a beneficiat de generozitatea arbitrilor ”first level”, care i-au acordat ”doar” 9 (nouă) aruncări de la 7 metri (vs 3 Dacia). Că așa e în handbal. În handbalul românesc…
S-ar putea spune și că Dacia a pierdut pe mâna ei, după ce a condus până în minutul 58… Dar e momeală, doar pentru cei care nu au mai văzut acest gen de film, în care arbitrii manipulează un meci, astfel încât să pară că te-ai bătut singur. Și asta au încercat să facă Manafu și Pavel, dar n-au convins pe nimeni, motiv pentru care au fost la rândul lor fluierați de spectatorii care le-au dat, în bloc și fără dubii, cartonașul roșu, la pachet cu observatorul Belu. Belu și-a justificat prestația prin faptul că a văzut mai mult handbal la viața lui decât toți spectatorii Mioveniului la un loc. Poate ne spune și câți copii a mai făcut să plângă în cariera lui, așa cum a făcut-o după acest meci. Pentru că, da, la Mioveni vin și foarte mulți copii și tineri să vadă handbal și e sinistru să le strici spectacolul cu decizii luate abuziv împotriva echipei pe care o iubesc.
Petre Cozma, tatăl regretatului Marian Cozma, handbalistul român înjunghiat la Vespren, a fost unul dintre spectatorii care i-au bătut obrazul lui Belu pentru circul orchestrat la Mioveni și e un om care trebuie să fi văzut, la fel, mult handbal la viața lui.
E trist că trebuie să vorbim atât de mult despre arbitri și nu despre handbal, dar nici nu poate trece așa ușor faptul că, din nou, când e vorba de Zalău, aceștia favorizează echipa lui Gheorghe Tadici. De ani și ani, același scenariu…
Toată admirația pentru handbalistele Mioveniului, susținute admirabil de publicul local, care le iubește necondiționat, indiferent de rezultate. Parcă niciodată nu a fost așa intens spiritul Mioveniului în Sala Sporturilor, ca la acest meci. Un meci pierdut de o echipă pe care nu s-a supărat nimeni, pentru că s-a văzut ce a fost în teren și se știu condițiile în care fetele joacă.
În declarațiile de final, Gheorghe Tadici a explicat că a câștigat ”cu noroc” această întâlnire, făcând referire la lovitura de la 7 metri ratată de Bianca Sărățeanu, la scorul 20-18 pentru Mioveni.
Cât privește cursul jocului, Zalăul a avantaj de 4 goluri în minutul 20 (6-10), Dacia a egalat până la pauză (11-11). În repriza secundă Dacia a pus 2 goluri avans în mai multe rânduri, dar a nu a reușit să crească avansul, deși a avut mai multe oportunități.
Pe final arbitrii au dat lovitura finală, înclinând ”norocul” spre echipa din Zalău.
E greu să nu ne gândim cum ar fi arătat acest joc, dacă mecanismul programat al ”norocului” ar mai fi funcționat cu Andriichuck, Czeczi, Ilie, Stoleru, Thimoshenkova în teren…
Mesajul Daciei Mioveni este însă clar, va continua să joace handbal, pentru că are ceva foarte valoros, în ciuda tuturor greutăților: un public extraordinar…
CS DACIA MIOVENI – HC ZALĂU 23-24 (11-11) Arbitri: Adrian Manafu / Daniel Pavel
Dacia Mioveni: Ion, Dumitrașcu – Dezic 7, Kojic 6, Vizuete 2, Krsnik 2, Tatar 2, Cîrjan 2, Isic 1, Kaludjerovic 1, Pal, Borcan. Antrenor: Alin Oprescu.
HC Zalău: Țăgean, Rus – Prycop 8, Lazic 4, Stamin 4, Naumenko 2, Danilescu 2, Gherghe 1, Ben Abdallah 1, Toth 1, Bălăceanu 1, Mărginean, Moisin. Antrenor: Gheorghe Tadici.