Competițiile curg pe bandă rulantă pentru CS Dacia Mioveni și mai cu seamă pentru echipa de volei senioare.
După ce a început spectaculos în prima ligă națională, la prima participare, Dacia a intrat în degringoladă după plecarea antrenorului Marius Dascălu și a slovacei Romana Kriskova, care au venit la pachet cu accidentarea căpitanului Adina Stanciu și a braziliencei Ingrid Pereira.
S-au pierdut puncte importante și tot ce a mai putut face Dacia în faza II a fost să învingă U NTT Cluj și Turda și să ia un punct de la Știința Bacău.
Cu aceste echipe va juca Dacia și în Turneul de play-out.
Primul meci al Daciei în play-out se joacă luni, 14 martie, la Sala Sporturilor Mioveni, de la ora 18,00.
Înaintea meciului cu Rapid, junioara Gabi Dumitru a îngroșat seria ghinioanelor, accidentându-se la încălzire.
Așadar, chiar dacă Dacia intră mult mai slăbită în acest Turneu, este condamnată să câștige meciul cu Turda, pentru a rămâne în prima ligă, pentru că e o presupunere rezonabilă că va câștiga meciul cu U Cluj.
Ultimele două clasate în play-out retrogradează în Divizia A2.