CS Dacia Mioveni 2012 a anunțat astăzi colaborarea cu reputatul profesor Petre Berbecaru, o personalitate a sportului românesc, de care se leagă evoluția echipei de handbal Chimia Rm Vâlcea devenită un simbol al handbalului național.
Petre Berbecaru a anunțat retragerea din fenomenul sportiv acum doi ani, când s-a despărțit de SCM Rm Vâlcea. Totuși, așa cum a declarat, nu s-a putut obișnui cu ideea de a sta departe de sport și a luat decizia de a-și reafirma vasta experiență alături de Dacia Mioveni, în calitate de consilier sportiv.
Petre Berbecaru a ajuns la Oltchim în 1982, unde în decursul anilor a îndeplinit toate funcțiile de conducere, de la secretar al clubului, vicepreședinte, antrenor secund, antrenor principal și președinte, timp în care Oltchim a bifat cele mai mari performanțe ale handbalului feminin românesc.
Clubul din Mioveni a transmis următorul mesaj:
”Este o onoare și un privilegiu pentru CS Dacia Mioveni 2012 ca, sub consilierea și expertiza reputatului om de sport, Petre Berbecaru, să dezvolte proiectul sportiv ce vizează pentru anii următori marea performanță!”
➡️Declarații prof. Petre Berbecaru:
”E foarte simplu! Dacia Mioveni mi-a solicitat ajutorul, iar mie îmi place să ajut. Văd aici dorința de a crește și asta mă atrage, pentru că este o provocare ce transmite o energie pozitivă, de care aveam nevoie.
Am încredere în oamenii de acolo și în antrenoarea Victorina Bora.
Da, am crezut că pot fi doar privitor la fenomenul sportiv, dar m-am înșelat.
Din fericire!”