Partida dintre CS Mioveni și FC Steaua București, din Optimile Cupei României la Fotbal a fost programată de FRF pentru data de 14 decembrie, la ora 20.30. Programată initial pentru data de 15 decembrie, partida a fost reprogramată pentru a nu coincide cu deschiderea primei ediții a “Târgului de Crăciun” din Mioveni. Ar fi existat riscul ca frenezia suporterilor înfocați să exceadă spiritului specific acestui târg.
Meciul va fi găzduit de Stadionul Orășenesc din Mioveni.
Citește și 13 lucruri despre amicalul pierdut de Steaua București la Mioveni
Conform regulilor acestei competiții, jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de ligă inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Așadar, după succesul din meciul amical câștigat de CS Mioveni cu 1-0, jucătorii de liga II au șansa unei mari surprise, pentru a-și mai spăla din nerealizările sezonului regulat în care au ratat podiumul și sunt pe locul 7.
Iată programul complet al Optimilor Cupei României:
- Gaz Metan Mediaş – Dinamo Bucureşti
- FC Voluntari – ASA Târgu Mureş
- Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu
- Dacia Unirea Brăila – CS Universitatea Craiova
- CS Afumaţi – ACS Poli Timişoara
- FC Viitorul – Pandurii Târgu Jiu
- CFR Cluj – CSM Poli Iaşi
- CS Mioveni – Steaua Bucureşti
Citește și Iar minţiţi poporu’ cu PRO TV-lizoru’!