97
Cazul complicat al Simonei Halep, suspendată pentru dopaj de la US Open 2022, a fost comentat și de Georgiu Gingăraș, 64 de ani, omul care a condus Ministerul Sportului între 2001 și 2003 și în mandatul căruia s-au pus bazele Agenției Naționale Anti-Doping. Intrat în anonimat din punct de vedere politic și al expunerii publice, Gingăraș s-a folosit de faptul că a fost chestionat ca specialist (!!??) în cazul Halep și s-a alăturat și el corului dacilor liberi care susțin că noi, românii, suntem marginalizați și persecutați pentru că încurcăm ițele marilor puteri capitaliste, acum și în tenis. Altfel, fostul ministru fiind de-a lungul timpului un beneficiar asiduu al capitalismului, dar așa e-n… tenis.
„Vedeți că ăștia n-au iertat niciodată pe nimeni. Dau doi ani de suspendare, apoi mai fac o ședință și ridică suspendarea, mai trece un an… Nu știu, Simona avea momente în care răsturna totul și juca foarte bine și momente când făcea niște meciuri mai slabe. Dar eu cred că deranja foarte mult la un moment dat”, a spus Gingăraș pentru Gazeta Sporturilor.
„Capitalismul presupune concurență. Te înlătură prin orice metode. Ce, credeți că le convine unora să ai campioni, să câștigi…? Sunt bani mulți la mijloc. Suntem mici. Cine știe…? Au prins momentul și au zis: „Hai, bă, s-o mai liniștim, că ne încurcă socotelile””, a mai completat fostul ministru.