BCM U FC Argeș Pitești va disputa miercuri (18.04), la Sala Sporturilor Trivale, un nou meci în cadrul fazei a doua a sezonului regulat. În etapa a 7-a din TOP 6, Troupe&Co se vor duela cu CSM CSU Oradea, cu începere de la ora 19:45.
În ultimul meci disputat, argeșenii au fost aproape de o surpriză în fieful liderului campionatului. La Sibiu, BCM U a cedat cu scorul de 84-77, la finalul unui duel mai mult decât interesant. Din fericire pentru echipa antrenată de Hristu Șapera, unul dintre cei trei accidentați a revenit pe parchet. Este vorba despre Matti Nuutinen, care a absentat aproximativ două luni și jumătate.
Miercuri, BCM U va da piept cu o fostă campioană a României, o echipă puternică a Ligii Naționale, însă o echipă ce poate fi învinsă. E de așteptat ca Piteștiul să se poată baza pe aportul unui alt baschetbalist, revenit după o accidentare.
Hai și tu la sală! Fii BCM U!