Etapa cu numărul 16 a ligii a IV-a județene a marcat debutul returului acestei competiții.
Tigrii AS Colibași au intrat pe terenul celor de la ACS Inter Câmpulung, sub semnul ploii, care sperăm să le aducă bogăție în acest retur, chiar dacă astăzi le-a picurat doar un gol, suficient, însă, pentru a se întoarce în cartier cu cele trei puncte puse în joc.
Terenul greu, înmuiat bine de ploile ultimelor zile, a fost un chin pentru jucătorii ambelor echipe, care s-au luptat eroic în noroiul din fața porților.
AS Colibași a reușit să marcheze în minutul 47 al partidei, după ce Ilie Baicu a intrat în careul de 16 metri al muscelenilor și a pasat inteligent, am putea spune “la firul ierbii”, dacă aceasta nu ar fi fost înecată în noroi. Mingea a fost introdusă în poartă, în urma unei alunecări "la pachet" a lui Marius Mara, cu apărătorul gazdelor Iosifoiu. Marius Mara a fost creditat cu marcarea acestui gol.
AS Colibași rămâne pe locul 9, cu 23 puncte și speră la un retur care să o urce în clasament.