Masurile anticriza pe care Guvernul le-a promovat in ultima perioada bulverseaza intreaga natiune. Pensii micsorate, salarii ciuntite, impozite noi, facilitati eliminate, subventii aruncate la cos… toate acestea afecteaza o mare parte a populatiei. Printre ei si multi cetateni din Mosoaia, oameni care, dupa ce ca nu aveau venituri foarte mari, se vor trezi cu buzunarele si mai goale. Despre ceea ce se intampla in aceste zile negre, am stat de vorba cu primarul comunei Mosoaia, Florea Ene, in interviul care urmeaza.
Domnule primar, vin vremuri grele. Mai grele decat cele pe care deja le resimtim… Guvernul si-a anuntat intentia de a iesi din criza taind din salariile bugetarilor, din indemnizatiile somerilor si ale mamicilor, din pensiile batranilor. Cum apreciati aceste decizii?
Este un adevarat macel! Este inuman sa sacrifici cea mai saraca patura a populatiei, sa lovesti in pensionari, care abia isi permit sa isi duca traiul de la o zi la alta, in someri, care nu mai au cu ce sa cumpere o bucata de paine sa le dea copiilor sa manance, si in salariatii cu cele mai mici venituri. Asa cum a spus si seful FMI, normal era ca Guvernul sa inceapa cu impozitarea celor bogati, a celor care au de unde da si care au si cu ce sa ramana. Dar cum sa-i iei tot amaratului de pensionar din pensia lui de nimic? Sunt miliardari care au datorii la stat de sute de milioane de euro. Pe ei de ce nu ii trage nimeni de maneca? Lor de ce nu le baga nimeni mana in
buzunare?
Guvernul acuza ca toate aceste masuri sunt consecinta deciziilor gresite luate de guvernarile anterioare.
Trebuie sa gaseasca si ei o explicatie. Dar de ce nu spun ce fac acum cu banii publici, bani din impozitele puse pe populatie? De ce nu vorbesc de inutilele investitii uriase, de ordinul milioanelor de euro, in sali de sport in comune cu 30 de copii, in bazine de polo in sate unde lumea nici nu stie ce este „polo”? Din pacate, ne sunt servite numai asa-zise solutii care constau doar in taierea veniturilor populatiei sarace, dar nimeni nu zice nimic despre masuri de stimulare a economiei. Mai mult, aceste masuri lovesc, indirect, si in mediul privat, pentru ca, din moment ce o mare parte a populatiei nu isi va mai putea permite sa cheltuiasca, automat consumul va fi mai mic si vor scadea si veniturile in mediul privat. Este un efect de domino, practic. si, sa nu uitam, ca aceste reduceri de venituri nu sunt singurele masuri care vor afecta populatia. Mai sunt si noile impozite pe cladiri, pe tichete, pe dobanzile la banci…
Una dintre masurile prezente in scrisoarea pe care Guvernul a intocmit-o pentru a o transmite Fondului Monetar International prevede eliminarea subventiilor pentru incalzire. Cum credeti ca va afecta aceasta masura pe locuitorii comunei Mosoaia?
Cu siguranta, aceasta este o lovitura data celor care au venituri foarte mici si care nu isi permit sa isi achizitioneze lemnele pentru iarna sau sa plateasca gazele necesare incalzirii. Va fi foarte greu. Nici nu vreau sa imi imaginez… E dramatic ce se intampla!
Ce credeti ca ar fi trebuit facut in locul acestor masuri drastice?
In primul rand, la pensii nu trebuia umblat in niciun fel, pentru ca pensia nu este o forma de asistenta sociala, ci un drept castigat prin munca. Apoi, cred ca cea mai buna solutie ar fi fost atacarea frontala a evaziunii fiscale, pentru ca statul pierde multi bani in economia subterana. De asemenea, o solutie ar putea fi reducerea cheltuielilor bugetare, in sensul ca foarte multi bani sunt cheltuiti aiurea, asa cum am exemplificat si mai sus. In plus, o solutie ar fi relansarea agriculturii. Romania are potential din acest punct de vedere.