Energia este din ce in ce mai scumpa. Si cum reabilitarea termica a blocurilor de locuit bate pasul pe loc, sunt asociatii de proprietari care iau in calcul montarea de echipamente alternative de producere a energiei si a apei calde. Astfel de echipamente sunt panourile solare. Pentru a avea apa calda gratuit cu ajutorul unui sistem de panouri solare, un bloc de 24 de familii ar trebui sa cheltuiasca 10.000 de euro, adica putin peste 400 de euro de apartament.
Daca programul Casa Verde ar fi inclus anul acesta si blocurile, suma s-ar fi redus la 150 de euro de familie (700 de lei). Din pacate, Agentia pentru Protectia Mediului nu a inclus nici anul acesta blocurile in programul Casa Verde, din cauza dificultatilor organizatorice care ar putea aparea, dar si a cererii mici inregistrate in sesiunile de finantare in care s-au alocat bani pentru asemenea proiecte. Principalele motive care impiedica asociatiile sa obtina bani prin Casa Verde sunt lipsa de organizare si opiniile diferite ale locatarilor.