Raspunsul premierului Emil Boc la o intrebare privitoare la soarta platformei Arpechim adresata de deputatul de Pitesti al PNL Andrei Gerea ofera raspunsuri interesante. Premierul stie foarte bine care este situatia petrochimiei in special, care a fost preluata de firma de stat Oltchim Ramnicu Valcea, si – mai interesant – se arata foarte increzator in sansele de reusita ale acestei asocieri.
Asta, in ciuda anuntului OMV Petrom ca va inchide Rafinaria, cea care ar trebui sa livreze materie prima petrochimiei.
In raspunsul premierului Boc se arata ca Oltchim a investit circa 50 de milioane de euro in revizia instalatiilor de la petrochimie, ca a avut si dificultati financiare din acest motiv, inclusiv datorii, dar ca firma valceana este determinata sa reporneasca petrochimia. Boc mai arata ca Oltchim a facut si angajari pe platforma Arpechim: de la 495 de angajati la petrochimie s-a ajuns acum la 579, deci un plus de 84 de salariati.
Din cauza opririi petrochimiei de catre OMV Petrom (inainte de preluarea de catre firma valceana), Oltchim a functionat la doar 35% din capacitate. Boc mai precizeaza ca repornirea instalatiilor de petrochimie de la Pitesti este conditionata numai de obtinerea finantarii necesare pentru capitalul de lucru.