1,6K
Datele statistice puse la dispozitie de Serviciul Local de Evidenta a Persoanelor arata ca pitestenilor nu prea le mai arde de casatorie. Fie din cauza conditiilor economice descurajante pentru cupluri, fie din cauza schimbarii de mentalitate, se constata ca in primele 5 luni ale anului in curs numarul casatoriilor a fost de doar 222 la Pitesti, in conditiile in care anul trecut, in aceeasi perioada, numarul casatoriilor a fost de 328. In schimb, in aceeasi perioada s-au inregistrat 79 de cereri de divort administrativ (fara sa se mai ajunga la instanta), din care 49 sunt deja finalizate.
Trebuie spus ca in perioada analizata au fost si 915 nasteri, cu 59 mai putine decât anul trecut, dar si 718 decese, cu 3 mai multe ca anul trecut si cu 80 mai multe decât in 2009.
Conform datelor oficiale, in anul 2010 s-au casatorit la Pitesti 1.235 de cupluri (cu peste 150 mai putine ca in 2009), s-au nascut 2.375 copii (cu 32 mai multi ca in 2009) si au decedat 1.606 persoane (cu 88 mai multe ca in anul anterior).