1,7K
Lucrarile de construire a parcului Lunca Argesului nu au inceput nici acum, desi licitatia a fost adjudecata deja de o asociere de trei firme (Selca, Zeus si Apartamentul). Problema este aceea ca, pentru a putea investi in Zavoi, acolo unde va „rasari” parcul, trebuie un aviz al Directiei Silvice. Ori, Directia nu va da acest aviz pana cand municipalitatea nu va achizitiona un teren echivalent cu cel din Zavoi care va fi scos din circuitul silvic pentru parc, si anume o suprafata de 3,56 hectare.
Primaria este obligata sa achizitioneze acest teren pentru a-l impaduri. „Am dat anunturi peste tot, suntem pregatiti sa facem achizitia si sa respectam procedurile solicitate. Imediat ce vom avea terenul, lucrarile la parcul Lunca Argesului pot incepe”, ne-a declarat Cornel Ionica, viceprimar al Pitestiului. Valoarea investitiei – finantarea fiind asigurata din fonduri europene – este de circa 10 milioane de euro, iar termenul de realizare a parcului este la jumatatea anului 2012.
Proiectul prevede constructia de piste de biciclete, alei pietonale, spatii de joaca pentru copii, locuri de odihna si agrement, ba chiar si un aqvaparc. Lucrarile vor incepe imediata ce va fi obtinut avizul necesar de la Romsilva si va fi emisa hotarare de Guvern in acest sens.