Judetul Arges continua sa fie printre primele 5 din tara din punct de vedere al numarului de persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, dar si a sumelor platite pentru acestea. Persoanele cu handicap grav reprezinta aproximativ 33,9% din total, cele cu handicap accentuat 54,7%, iar cele cu handicap mediu 11,4%.
Cele mai multe persoane beneficiare de aceasta prestatie (peste 20.000) locuiesc in judetele Bihor, Vrancea, Cluj, Timis, Iasi, Arges si Prahova. Semestrul I 2011 a insemnat o crestere fata de semestrul I din anul precedent a numarului de beneficiari, precum si a sumelor platite.
Pe de alta parte, numarul pensionarilor din Arges este in scadere constanta, desi foarte lenta. Conform ultimelor date disponibile, numarul pensionarilor din judet a ajuns la 151.632, cu 977 mai putini decat anul trecut. De asemenea, pensia medie in judet a ajuns la 769 de lei, cu 40 de lei mai mult decat in 2010. Din punct de vedere al numarului de pensionari, Argesul ocupa locul 7 la nivel national (dovada ca a avut, cel putin pana acum, o industrie puternica), iar din punct de vedere al nivelului pensiilor, locul ocupat este 10.