Conform spuselor Dumitrei Sima, consilier al primarului Tudor Pendiuc, in Pitesti sunt peste 2.000 de copii care au parintii la munca in strainatate si care au declarat oficial acest lucru, efectuandu-se anchete sociale.
Numarul celor care sunt in aceasta situatie este insa mult mai mare, sustine Dumitra Sima, doar ca parintii nu s-au mai obosit sa informeze autoritatile. „Unii parinti au mintit cand au spus ca si-au lasat copiii la rude. Am descoperit ca acestia erau crescuti, in unele situatii, de vecini! Mai trist este faptul ca unii parinti nici nu mai iau legatura cu copiii lor, nu ii mai suna, nu le mai trimit scrisori, iar din acest motiv unii minori au probleme psihologice. Este pacat ca se intampla asa ceva, de aceea e nevoie sa venim in sprijinul acestor copii cu tot ce putem”, ne-a declarat Dumitra Sima.
Dumitra Sima conduce in Arges si filiala judeteana a asociatiei "Salvati Copiii" care de curand a pus bazele unui centru pentru ingrijirea acestor copii cu parinti la munca in strainatate. 50 de copii vor beneficia de asistenta la pregatirea lectiilor, de petrecerea timpului liber in colectiv si de asistenta psihologica.