Guvernul Ungureanu a fost demis astazi prin motiune de cenzura adoptata de plenul Parlamentului cu 235 de voturi, in timp ce 9 parlamentari au votat impotriva. Pentru a fi adoptata de Plen, motiunea trebuia sa intruneasca voturile a 231 de deputati si senatori, adica jumatate plus unul din totalul parlamentarilor.
Potrivit Constitutiei, Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a increderii acordate, situatie in care se aplica procedura prevazuta la art. 103 din Constitutie. Astfel, legea fundamentala stabileste, la articolul mentionat, ca Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului. Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, iar Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Ca urmare a evenimentelor politice de astazi Traian Basescu a semnat decretul prin care il desemneaza pe Victor Ponta ca si premier desemnat cu misiunea de a forma noul Guvern. Conform Presedintelui „PSD este singurul partid care a avut o optiune în ceea ce priveste functia de premier al Romaniei, optiune care a fost sustinuta si de PNL si de PC. Acesta este Victor Ponta. L-am invitat pe Victor Ponta, am semnat decretul si ii incredintez misiunea de a desemna noul Cabinet. Nu exista motive de panica pe piete. (…) Romania are o rezerva consistenta la Ministerul Finantelor cu care poate face fata oricaror evenimente Romania nu are nici un motiv de panica. Totul e in limite democratice si controlabil.”