1,4K
Daca fostul prefect Gogu Davidescu nu a avut… istorica sansa de a obtine anularea unor puneri in posesie in Padurea Trivale, actualul prefect, Cristian Soare, se poate bucura de o prima victorie. Dupa lupte seculare duse in justitie, s-a reusit castigarea definitiva si irevocabila a 23,33 ha, care vor intra, din nou, in ograda Ocolului Silvic Pitesti .
Pana la acest moment, din cele doua procese initiate in anul 2009 pentru anularea titulurilor de proprietate si a proceselor verbale de punere in posesie ilegale din Padurea Trivale pentru suprafata de 175,17 ha, situatia se prezinta astfel :
-5 au fost solutionate definitiv, iar 4 sunt in curs de solutionare in diverse etape (fond, recurs, rejudecare), la diverse instante (Judecatoria Pitesti, Tribunalul Arges).
-Din cele judecate definitiv : 4 au fost pierdute pentru o suprafata de 38,95 ha, 1 fiind castigat definitiv pentru 23,33 ha.
-In cele 4 ramase de judecat (3 la rejudecare si 1 la fond) suprafata totala este de 112,85 ha.
In privinta declararii Padurii Trivale drept arie protejata, momentan proiectul de hotarare de guvern se afla la Ministerul Mediului, urmand a fi trecut pe circuit pentru avizare la celalte ministere si apoi promovat in Guvern.