2,K
Dupa indelungi dezbateri, comisia care ancheteaza abaterea disciplinara a comisarului-sef Danut Dinu, fost purtator de cuvant in cadrul IPJ Arges, a deliberat: politistul se face vinovat de sfidarea institutiei din care face parte si implicit a colegilor, aducand grave prejudicii de imagine Inspectoratului Judetean de Politie Arges, dar si a sectiei de Politie de care apartine Piata Ceair. Cea mai grava sanctiune face referire la mutarea sa la o sectie de politie din Somalia. Care sunt argumentele, aflati din comunicatul remis pe adresa redactiei:
,,In urma cercetarilor efectuate ca urmare a unei postari injurioase pe un cont de socializare public, Biroul de control intern dispune:
In raport cu fapta comisa, comisarului-sef Danut Dinu i se va suspenda contul de Facebook si nu va avea voie sa intre in contact cu niciunul dintre prietenii pe care si i-a facut prin intermediul acestei retele de socializare. De asemenea, i se interzice dreptul de a da Like-uri de contul sotiei, copiilor, rudelor sau prietenilor. Rudele si afinii pana la gradul al III-lea vor fi monitorizati si nu vor avea voie sa share-uiasca mesaje sau articole care aduc atingere politiei argesene sau oamenilor care lucreaza in cadrul acesteia. Nu in ultimul rand, comisia de ancheta dispune mutarea disciplinara pe o perioada de 10 ani la o sectie de politie din Somalia, tara in care este interzis Internetul, pentru ca domnul comisar-sef sa pretuiasca la adevarata valoare libertatea de care se bucura in tara sa. De asemenea, dispune obligarea la plata de daune morale in cuantum de 500.000 de euro pentru toti comerciantii din Piata Ceair, grav lezati in demnitatea lor. Decizia are aplicabilitate din momentul pronuntarii ei.”