Consiliul Județean Argeș prin Școala Populară de Arte și Meserii Pitești și Asociatia Culturală ”Vasile Veselovski”, în parteneriat cu Teatrul Al. Davila Pitești și Asociația Culturală ”Speranțe Argeșene”, organizează cea de a II-a ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Ușoară ”Vasile Veselovski”, în perioada 20-21 noiembrie 2014, la Teatrul ”Al. Davila”.
Festivalul concurs va reuni concurenți din Alexandria, Bârlad, Cernăuți, Ploiești și Pitești. În recital vor urca pe scenă următorii mari artisti: Corina Chiriac, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Stela Enache, Horia Moculescu, Adrian Daminescu, Adina Sima și Marius Bălan, acompaniați de Orchestra Teatrului Al. Davila, dirijor Dan Dimitriu. Prezentator va fi Araxy Negoșanu.
Programul festivalului:
Joi, 20 noiembrie – ora 18:00 – 20:00 – Desfășurarea concursului; Recitaluri ale marilor artiști.
Vineri, 21 noiembrie – ora 18:00 – 20:00 – Gala Laureaților; Recitalurile Marelui Premiu, ale Premiilor I, II, III; Recitaluri ale marilor artiști.
Biletele se pot cumpăra de la Teatrul Al. Davila Pitești, prețul biletelor fiind de 30 lei (două seri), respectiv 20 lei (o seară).