Salariile foarte mici şi lipsa sporurilor, ca şi lipsa primarului Tudor Pendiuc care avea darul să-i ducă şi cu zăhărelul, angajaţii Primării Piteşti au decis să ia iniţiativă. 130 dintre cei 200 de salariaţi s-au strâns miercuri în sala mare a instituţiei, pentru a pune la punct o strategie… sindicală câştigătoare.
„De ani de zile, urmare a acţiunilor sindicale, în numeroase primării din Argeş şi din întreaga ţară se acordă sporuri, chiar în contextul existenţei unei legislaţii restrictive. Şi tot de ani de zile, inactivitatea noastră sindicală a permis exprimarea unei atitudini ostile faţă de unele din solicitările noastre definită prin:<<Poate la alţii se aplică, dar nu se aplică şi în Primăria Piteşti!>>. Salariile mizerabile pentru care cei mai mulţi dintre noi muncim justifică orice acţiune legală pentru obţinerea de sporuri-alte drepturi. Suntem la îndemână pentru munci neplătite (ex.organizarea secţiilor de votare), dar nu suntem capabili să acţionăm pentru atragerea unor drepturi prevăzute de lege?!ŞI PENTRU CĂ: Este timpul să ieşim din expectativă! Este timpul să decidem ce vrem!” sunt câteva dintre mesajele transmise către toţi salariaţii primăriei.
Mesaje cu care, culmea, şefii sindicatului nu au rezonat! Liderul Mihai Foamete şi secretarul Victoria Stan nu au participat la întâlnire, motiv pentru care angajaţii au decis să-şi organizeze un sindicat adevărat, nu unul a cărui singură preocupare este să pună batista pe ţambal şi să le dea câte o portocală şi o gumă Turbo, de sărbători.
Nemulţumirile angajaţilor sunt legate de acordarea preferenţială a sporurilor, directorul economic Mariana Boncea fiind cea care taie şi spânzură. Astfel, spun unii dintre angajaţi, în timp ce unii pleacă şi cu până la trei salarii lunar, alţii nu văd în mână mai mult de 800-1000 de lei.
Viceprimarul Cornel Ionică s-a arătat deschis să răspundă la solicitările angajaţilor, dar numai dacă va avea temei legal.