Conducerea săptămânalului Ancheta se gândeşte foarte serios să sisteze apariţia anuală a catalogului ,,Cel mai puternic om al Argeşului”. Motivaţia este legată de concurenţa nemiloasă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care şi-a lansat propriul catalog, în paginile căruia cei mai puternici oameni ai Argeşului se transformă, unul câte unul, în cei mai… corupţi.
În plus, DNA le oferă clienţilor săi vacanţe prelungite, petrecute în locaţii exclusiviste precum Rahova, Colibaşi sau Balta Albă. Conducerea Ancheta nu exclude, pe de altă parte, o nouă abordare editorială a catalogului, ţinând cont că Argeşul este un generator continuu de valori. Potrivit surselor noastre, printre cei nominalizaţi la titlul de ,,Cel mai puternic argeşean” s-ar putea număra Olga florăreasa, deşi există informaţii că şi domnia sa ar avea câteva… ierbare la DNA sau Constantin Polexe, pentru că, atunci când vorbim de oameni puternici, uneori cântarul ajunge să facă diferenţa.
Publicaţia Forbes deja şi-a ajunstat conţinutul editorial al Catalogului ,,TOP 500 MILIARDARI”, urmând să scoată pe piaţă ediţia privată de libertate ,,TOP 500 COLIBAŞI”.
Citiţi mai multe în săptămânalul Ancheta!