Preşedintele PSD Piteşti, Cristian Gentea, a venit în ultima conferinţă de presă a partidului pe poziţie de forţă. După ce a criticat filiala argeşeană pentru lipsă de activitate, lipsă de unitate, lipsă de verticalitate şi alte lipsuri de sezon, şi după ce a afirmat că organizaţia municipală ar trebui să pună piciorul în prag, acesta a afirmat că nu este exclus să candideze pentru Primăria Piteşti. Ba chiar şi pentru PSD Argeş!
,,Am văzut că s-a scris că până la urmă PSD ajunge cu Titi Tudosoiu pentru Primăria Piteşti, soluţie de avarie pentru că domnul Cornel Ionică nu ştiu ce face şi mie îmi convine job-ul pe care îl am. Legat de job-ul ăsta, lucrez de 20 de ani la ICN şi am trecut prin toate treptele, de la inginer fizician, cercetător ştiinţific, şef de laborator şi director securitate nucleară. Această ultimă funcţie am obţinut-o prin concurs, pe vremea PDL, când am dat concurs cu un membru PDL pus de Mircea Andrei. Nu am primit postul pentru că am fost sluga lui Pendiuc şi mi-a făcut-o cadou, să ştiţi, aşa cum s-a scris. Job-ul ăsta îmi place întâi pentru că iubesc ceea ce fac, şi apoi pentru că am muncit mult. E evident că mi-am pus şi eu întrebarea cu privire la candidatura la Primăria Piteşti. Nu ştiu să spun acum ce voi face, dar e posibil să candidez la orice funcţie, inclusiv la cea de primar. Şi pot candida şi pentru funcţia de preşedinte al PSD Argeş, care e problema?” a declarat Gentea.
Întrebat fiind dacă are scheleţi în debara, ţinând cont că DNA triază serios clasa politică, Gentea a răspuns scurt: ,,Din punctul meu de vedere, nu!”