Dragi tovarăşi şi pretini, distins auditoriu, urmând calea partidului iubit, cinstim în urale de fericire evenimentul de suflet al piteştenilor: Simfonia Lalelelor, desfăşurat în week-end pe aceste plaiuri binecuvântate de oamenii muncii. Această frescă vie, această predare a ştafetei din generaţie în generaţie este o torţă aprinsă din buchete de lalele, care par a scrie pe ceruri, cu flacăra lor, că la Piteşti partidul va dăinui în veci. În cinstea conducătorilor iubiţi, dar şi a întregului basorelief al frumoasei noastre administraţii locale, la final de eveniment, închinăm cu sfială şi smerenie această odă patriotică:
Slavă, ţie, Simfonie!
Să trăiască-n veci partidul,
PSD-ul, România,
Care ne-au dat Simfonia,
Şi-au crescut în noi mândria,
Astăzi, s-o sărbătorim.
Bravi bărbaţi se-ncolonează,
La Consiliul Popular,
Cu ştiinţă şi cu har.
Le aducem, cu credinţă,
Prinos de recunoştinţă,
Pe-al Piteştiului altar.
În frunte-arhitectul-şef,
Cârmaciul, meşterul faur:
E Ionică, un tezaur
Ce a rămas chezăşie,
Sens înalt, minune vie,
Peste vatra românească,
Locul ăsta să-l sfinţească!
La-nălţimi ameţitoare,
Ca un veritabil far,
Ne veghează temerar,
Oprescu – prim-secretar.
Soţ iubit, tată model,
Cu arici la portofel.
El, cu forţa-i înţeleaptă,
Urmează neabătut,
Drumul pe care partidul,
I l-a dat de străbătut.
Lângă el, Tecău – eroul,
Ochi senini, ca două astre,
Stăpân inimilor noastre,
Ce ne creşte libidoul,
Şi măreşte-n noi ego-ul,
Spre al culmilor orgasme.
E puţin şi rar, ce-i drept,
Dar ce braţe! Ah, ce piept!
Iată şi cutezătorul:
E Polexe, gânditorul!
Fruntea lui şi ceafa lată,
Întrupează dintr-o dată,
A judeţului cultură!
În ginşaşa sa făptură,
Antrenată cu friptură,
Freamătă ştiinţa toată!
Ca o perlă lucitoare,
Pe salba cu nestemate,
Stă şi OMUL, lat în spate,
(Probabil de la karate..),
Mult-iubit conducătorul:
Valeca – biruitorul!
Trupul său e pur titaniu,
În vine-i curge uraniu,
Şi cu forţa-i gânditoare,
Duce partidul la vale,
Spre noi piscuri… abisale.
Pe treapta scăldată-n soare,
Stau chiar ei, parlamentarii!
Braţe-aurite-n sudoare,
Limpezi frunţi, cutezătoare,
Ne poartă cu geniul lor,
Spre prezentul suitor,
Pe-ale ţării magistrale!
Într-un colţ, puţin ferită,
Stă tovarăşa iubită,
Ochi în lacrimi, trup de vis,
Bust ca piatra, Carmen Lis.
Inima în ea vibrează,
Căci al ei sens pământesc,
În grea temniţă oftează,
Tocmai la Beciul Domnesc.
Chiar dacă nu stăm pe treapta,
Scăldată-n brave valori,
Noi, ai gliei truditori,
Aducem, de Simfonie,
Dragilor conducători,
Urare de temelie:
Fie ca de Simfonie,
Mult iubiţi bărbaţi de stat,
Să pliviţi cu bucurie,
Numai ce aţi semănat!
Nu rataţi în Săptămânalul Ancheta din această săptămână discursul plin de simţire al tovarăşului Cornel Ionică.
