Diferenţele dintre manelişti şi politicieni sunt mai mici decât ne-am fi gândit: au aceeaşi mentalitate, acelaşi vocabular, aceleaşi apucături şi, iată, aceeaşi fizionomie…
Traian Băsescu este cel care a introdus maneaua în înalta societate, după ce a dat din buric pe terasa de la Cireşica, le-a năşit progeniturile personal sau prin reprezentanţi, a făcut băi de mulţime prin ţigănie şi a condus ţara asta, timp de 10 ani, în ritm de cicalaca-cichicea.
Fără număr, fără număr au sporit şi banii politicienilor noştri care, la fel ca maneliştii, îi ţin ascunşi la saltea sau, mai nou, prin cimitire, pentru a scăpa de ochiul selectiv al Fiscului.
Şi maneliştii, şi politicienii, îşi afişează ostentativ luxul procurat din străinătăţuri.
Şi unii şi alţii îşi cumpără amante mai tinere, pe care stau cu ochii ca pe butelie ca să nu-i părăsească din dragoste sau pentru un burtos cu şi mai mulţi bani.
Şi nu în ultimul rând, şi unii şi alţii au aproape acelaşi coeficient de inteligenţă, nu mai mare decât al poporului din rândul căruia se trag şi care îi girează cu atâta inconştienţă.
Darius Vâlcov, acest Salam al Finanţelor…
Crinul nostru ca o Crină, ca o apă cristalină…