În fiecare an, la 26 iulie, este serbată Ziua Arhivelor Militare. Încă de la constituirea Armatei Române moderne au apărut și primele preocupări privind depozitarea și păstrarea documentelor militare: în 1867, Depozitul General de Război a primit misiunea de a strânge materialul documentar necesar scrierii istoriei militare, iar în 1870 au fost stabilite atribuțiile, pe linie arhivistică, ale compartimentelor specializate din cadrul unităților operative și structurilor administrative.
După încheierea Primului Război Mondial, factorii de conducere ai organismului militar au decis strângerea, ordonarea și arhivarea documentelor militare operative, în scopul elaborării istoricului Războiului de Întregire Națională.
La 26 iulie 1920, s-a înființat, pe lângă Secția 6 Istoric din cadrul Marelui Stat Major, un depozit de arhivă istorică, unde au fost centralizate dosarele operative create de comandamentele participante la Războiul de Reîntregire.
Cu acest prilej, Serviciul Istoric al Armatei şi Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni şi Asociaţia Culturală „Valeriu Florin Dobrinescu” au organizat vineri, 24 iulie 2015, începând cu ora 09.30, Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice cu tema „ARMATA ROMÂNIEI ŞI POLITICA NAŢIONALĂ”.
Ocazionată de împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, manifestarea a reunit în sala mare a Centrului Cultural Educativ Mioveni peste 60 de cercetători, arhivişti, istorici militari şi civili, muzeografi şi cadre didactice universitare din Bucureşti, Brăila, Constanţa, Craiova, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Suceava.
În plenul sesiunii au fost lansate volumul de studii şi comunicări ştiinţifice „Armata României şi politica naţională”, lucrările „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici” şi „Război în eter. 23 august pe unde radio. Dezinformare şi propagandă” de dr. Florian Bichir, „Comandorul aviator Lazăr Munteanu, cavaler al Ordinului «Mihai Viteazul». Biografie de război” de Radu Theodoru şi comandor dr. Marian Moşneagu, precum şi periodicele „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române” şi „Misiunea”, revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”.
Tot în cadrul acestei sesiunii a avut loc şi vernisajul expoziţei “Decorații și plachete românești din colecția Arhivelor Militare”.