În sala de şedinţe a Primăriei Mioveni a avut loc conferinţa de presă organizată cu ocazia încheierii proiectului „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică în oraşul Mioveni“.
Proiectul a fost implementat în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, iar valoarea totală a acestuia a fost de 563.237,24 lei, din care contribuția beneficiarului a fost de 8.926,83 lei.
Obiectivul general al investiţiei îl reprezintă dezvoltarea activităţilor turistice din zona Mioveni, contribuind astfel la creşterea activităţii turistice din spaţiul urban, prin valorificarea patrimoniului cultural, natural, istoric şi a potenţialului turistic.
Proiectul a fost posibil prin intermediul Autorităţii de Management, constituită la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi al Organismului Intermediar pentru Turism, reprezentat de Autoritatea Naţională pentru Turism, prin Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.
Noul Centru de Informare şi Promovare Turistică este amplasat lângă Bazinul de Înot.