Gest absolut lipsit de inteligenţă şi decenţă din partea candidatului PNL la Primăria Capitalei, Cristian Buşoi.
În conferinţa de presă pe care a susţinut-o luni, Buşoiu a afişat în spatele său un banner imens cu imagini de la cutremurul din 1977 şi de la Colectiv, cu mesajul "Bucureşti, trezeşte-te!".
"În cazul unui cutremur de peste 7 grade pe Richter putem vorbi de un număr foarte mare de victime. Morţi, răniţi – câteva zeci de mii, cel puţin. Bucureştiul este capitala cea mai expusă seismic din UE. Conform unei statistici primite de la Primărie, 672 clădiri care se află în clasa 1, clasa cea mai ridicată, de risc seismic şi care ar putea să genereze drame în cazul unui cutremur serios. Dacă reamintim oamenilor drama din 1977 şi drama din 2015 vor înţelege că nu mai este timp (…) şi că trebuie să treacă la acţiune. Prioritatea numărul unu a Bucureștiului este consolidarea celor peste 600 de clădiri încadrate în clasa I și II de risc seismic. Vorbim de siguranța oamenilor, iar aici nu e loc de compromisuri. Incendiul de la Colectiv ne-a demonstrat că nu suntem pregătiți pentru dezastre de asemenea proporții. Lucrările de consolidare a clădirilor cu risc seismic trebuie demarate cât mai rapid, indiferent de costuri și de eforturi." şi-a justificat Buşoi, apariţia în dreptul unui banner-ului cu pricina, pe care l-a conceput ,,în urma unei discuţii cu echipa sa de comunicare”.
O echipă pe care ar trebui să o concedieze, căci a exploata moartea recentă a unor tineri doar pentru a lansa pe piaţă nişte promisiuni electorale de care românii s-au săturat până peste cap, reprezintă cel puţin o lipsă de bun simţ. Să calci peste morţi ca să fii cel mai tare din parcare, iată ce înseamnă să-ţi dai foc la valiză încă de la primele apariţii publice în cursa pentru Primăria Capitalei.