Aproximativ un million de euro nu se regasesc in actuala forma a bugetului pe anul in curs al Consiliului Judetean Arges si asta pentru ca autoritatile locale si birourile din subordinea CJ nu au previzionat acesti bani in urma scaderii TVA la sfarsitul anului trecut. Mircea Andrei, presedintele Partidului pentru Arges si Muscel, declara ca cei patru la suta care nu se regasesc acum in buget reprezinta aproximativ un million de euro, o suma consistenta care ar putea finanta si rezolva orice problema legată de proiectele majore pe care CJ Arges ar putea să le implementezea. Însa nici vorba de asemenea planuri. Banii, cel mai probabil, vor merge tot in completari de proiecte care treneza de ani de zile si in care se pompeaza efectiv bani aiurea, fara a avea o situatie clara asupra finalizarii acestora.
Presedintele Partidului pentru Arges si Muscel, Mircea Andrei, sustine de asemenea ca problemele cu proiectele europene si faptul ca actul administrativ sub conducerea actualei guvernari judetene a fost nu tocmai unul fara stângăcii face ca anul acesta, Argesul sa fie obligat la un grad de colectare mai mic decat in anii precedenti. Mai exact, gradul de colectare impus de Finante pe formula de calcul legala este cel mai mic pe care Argesul l-a avut in ultimii zece ani, lucru ce afecteza grav capacitatea de investitie si de sprijinire a unitatilor adiminstrativ teritoriale din Arges. Totodata, in buget, sume importante de bani raman la decizia administratorului public unde vor ajunge si trec in fonduri speciale, pe cand ar fi putut foarte bines a fie bugetati dinainte, in mod transparent.
”Gradul de colectare la nivelul anului 2012 era de 93 %. La nivelul anului 2016, 79 %. Stiu cum aplica Finantele si cum te obliga sa te cobori ca nu ai colectat cat ai previzionat. La rectificarile pe care le veti opera, unde intentionati sa duceti aceste sume care vor proven obligatoriu daca gradul de colectare se imbunatateste si care sunt masurile pentru marirea gradului de colectare pentru ca 79 la suta este totusi un grad mic de colectare? Nu am regasit in buget diferenta de patru la suta la tva . Unde se duce? Pentru ca vorbim de aproximativ un milion de euro. La un buget de 76 de milioane de euro aceasta diferenta insumeaza patru la suta adica aproximativ un milion de euro care ar putea rezolva problema catorva investitii mari din bugetul acesta” – sustine Mircea Andrei, presedintele Partidului pentru Arges si Muscel.