În Mioveni va fi organizată o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Acţiunea face parte din campania naţională”Locul deșeurilor nu este în casă!”.
Astfel, în zilele de 11, 12, 14 și 15 septembrie 2020, cetățenii din Mioveni sunt invitaţi să se debaraseze de obiectele electronice sau electrocasnice vechi sau defecte.
Intervalele orare de colectare a acestor deșeuri vor fi următoarele: 9.00-13.00 în orașul Mioveni și 17.00-20.00 în cartiere.
Pentru informaţii şi programări privind preluarea gratuită la maşina de colectare se poate apela numărul de telefon: 0734.836.117.
Campania este realizată de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoREC, în colaborare cu Primăria orașului Mioveni și cu SAVE THE WORLD BY RECYCKING.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Primăria Oraşului Mioveni – Serviciul Corp Control, camera 9, număr de telefon 0348/455.444, interior 111.