Pentru că ţara merge brici datorită performanţelor şi capabilităţilor lor, aleşii noştri au considerat că este cel mai bun moment să-şi facă un cadou consistent. Pentru că, spre deosebire de noi, ei pot să-şi facă orice cadou din bani publici cât timp stă în votul lor şi în… acceptul nostru tacit.
Aşa se face că Legea privind pensiile aleşilor locali va fi dezbătută astăzi în plenul Senatului, după ce Comisia de constituţionalitate a adoptat un raport de admitere. Plenul Camerei nu a avut însă cvorumul necesar pentru adoptarea legii, discutată la comisiile de specialitate.
Potrivit amendamentelor aprobate, legea intă în vigoare la 1 ianuarie 2017, iar banii vor fi alocaţi de la bugetul local, dar există şi posibilitatea ca Ministerul Dezvltării să elaboreze norme.
Pensia de ales local nu se poate cumula cu cea de parlamentar, iar cei care au condamnări cu executare în exercitarea atribuţiilor de ales local- primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu judeţean şi vicepreşedinte- nu vor beneficia de această lege.
Curtea Constituţională a admis, la începutul anului, contestaţia Cabinetului Cioloş privind constituţionalitatea legii privind pensiile aleşilor locali. Judecătorii au invocat faptul că nu este indicată sursa de finanţare, dar au arătat şi că actul normativ discriminează între categoriile de aleşi locali, simplii consilieri locali şi judeţeni fiind exceptaţi de la lege.