Începând cu această zi, Consiliul Judeţean Argeş va avea o nouă conducere şi o nouă componenţă. Dacă va fi mai bună sau mai rea, doar timpul o va dovedi. Dan Manu va fi cel care va prelua ştafeta de la colegul de partid, Florin Tecău, al cărui mandat s-a aflat sub semnul unor scandaluri jenante, fără de care activitatea sa ar fi putut fi considerată una rezonabilă, ba chiar mulţumitoare, pe alocuri. Manu a fost singura propunere pentru a ocupa această demnitate în următorii patru ani.
Majoritatea în Consiliul Judeţean o deține PSD, care are 20 din 35 de consilieri județeni, plus un aliat declarat – ALDE -, care la rândul său are 3 aleși publici. PNL, PAM, PMP au împreună 12 consilieri județeni, respectiv 8, 2 şi 2.
Înainte de a se depune jurământul pe Biblie și Constituție, s-au făcut înlocuirile de consilieri, generate de două retrageri. Astfel, în locul lui Iani Popa a fost validat mandatul consilierului Nae Eugen, iar în locul lui Andrei Gerea, Gheorghe Iliescu.
De asemenea, s-au stabilit liderii de grup ai Consiliului Județean, în persoanele lui Nicolae Velcea, Dănuţ Bica și Simona Brătulescu.
Consilierii judeţeni ai mandatului 2016-2020:
Alecsei Gheorghe
Andrei Florin Mircea
Bica Danuț
Brătulescu Simona Mihaela
Bulf Cornel Cătălin
Clipici Marian
Cotenescu Maria
Damian Haralambie
Dima Eduard Ștefan
Doru Olimpia
Drăguțoiu Dan
Dumitrache Radu
Eftene Diana Elena
Enache Valentin Viorel
Georgescu Nicolae
Gerea Andrei Dominic
Iacșa Aurel
Jinga Valerian
Manu Constantin Dan
Manole Nicolae Marius
Mărășoiu Dorin
Miuțescu Gheorghe Adrian
Mînzînă Ion
Nae Eugen
Negoescu Vasile
Nicolaescu Marius Florinel
Pîrvu Marius
Postelnicescu Marius Dorel
Radu Cristina Maria
Ștefan Adrian
Tecău Grigore Florin
Tică Manuel
Tudose Nicolae
Turturoiu Maria Liliana
Velcea Nicolae