Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, vine cu promisiuni noi: autostrada peste munți dintre Sibiu și Pitești ar urma să fie finalizată până în 2021, respectiv cu un an mai repede decât prevede Master Planul.
Sorin Buşe a declarat într-o conferinţă de presă că, în ceea ce priveşte autostrada Piteşti – Sibiu, studiile de fezbilitate vor fi terminate până în 15 noiembrie, inclusiv lotul 4 care era în întârziere.
,,Vrem să licităm lotul 1, 4 şi 5 pentru proiect tehnic şi acord de construcţie până la 30 noiembrie.” a declarat ministrul Transporturilor.
El a adăugat că la loturile 2 şi 3, cele mai dificile, se va finaliza în câteva zile traseul final, iar în aprilie 2017 va fi finalizat studiul de fezabilitate, licitaţia urmând să fie lansată în mai 2017.
Buşe a afirmat că, deşi Master Planul prevedea ca autostrada să fie finalizată în anul 2022, angajamentul CNADNR este să o termine în 2021, cu un an mai devreme. Autostrada Piteşti – Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional.