Tehnologia devine o minune la care asistăm, iată, în fiecare zi. Ce credeam imposibil în trecut, devine un lucru normal. Viitorul SF, imaginat de noi pentru generații viitoare, se întâmplă chiar acum. Anticipările oamenilor de știință, oricât de șocante, nu mai sunt privite ca niște utopii.
Popular Science și Xprize și-au unit forțele pentru a cerceta și a explica viitoare tehnologii, prezentate într-o serie video, numită Future First.
“Brain Modems” este un concept anticipat ca o viitoare tehnologie prin intermediul căreia un dispozitiv va comunica direct cu creierul uman, așa cum un modem face conexiunea între computerul personal și rețeaua internet.
Un astfel de dispozitiv ar putea înregistra, stoca și împărtăși gândurile oamenilor, pentru o comunicare complexă și mult mai rapidă și eficientă. Principalul beneficiu estimat ar fi o mai mare capacitate de învățare și mai ales de înțelegere și toleranță pentru specia noastră, Brain Modems putând stoca și transmite emoția trăită de persoane, în diferite situații. Descrierea este susținută de dr. Kristian Hammond, cercetator la Narrative Science.
Evident că un astfel de dispozitiv, care să stocheze nemijlocit date din creierul nostru, ne sperie, chiar dacă promite, idilic, stocarea amintirilor ca într-un album foto-video digital.
Mintea umană este cel mai important, exploziv dar, în același timp, fragil și vulnerabil fenomen din univers. Mintea umană a evoluat permanent, a inventat calculatorul iar acum pare că își dorește un insert hardware, care să nu mai interogheze filtrul personal al gândurilor.