De la o oră la alta, pretenţiile lui Călin Popescu Tăriceanu în negocierile cu PSD cresc disproporţionat cu procentele obţinute. Astfel, după ce Tăriceanu a solicitat şi portofoliul Externelor, pe lângă cel al Mediului, Comunicaţiilor sau Energiei, acum i-a cerut lui Liviu Dragnea, nici mai mult nici mai puţin, decât pe iubita sa cu 30 de ani mai tânără.
Potrivit lui Tăriceanu, acesta ar fi un semn că PSD îşi respectă şi îşi preţuieşte partenerii de guvernare, cu atât mai mult cu cât liderul ALDE ar urma să o ia în căsătorie pe tânăra Irina Alexandra Tănase, pentru că aşa a făcut cu toate doamnele şi domnişoarele cu care a ieşit la cofetărie.
Potrivit surselor noastre, pe Dragnea l-ar fi înfuriat la culme această solicitare şi i-ar fi transmis lui Tăriceanu că dacă nu-şi ajustează pretenţiile la realităţile votului, s-ar putea să nu mai pupe niciun portofoliu. Mai mult, singurul lucru pe care-l va obţine Tăriceanu va fi tovarăşa Bombonica, de care a divorţat în urmă cu puţini ani. E, ce-i drept, mult mai bătrână, dar de-o zeamă merge, i-ar fi transmis Dragnea lui Tăriceanu, printr-un sms.