Vineri, 17 februarie, la invitația conducerii Consiliului Județean Argeș, Viceprim-Ministrul și Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamna Sevil Shhaideh, împreună cu secretarii de stat ai M.D.R.A.P.F.E., Sirma Caraman și Adrian Ionuț Gâdea, a avut o întâlnire de lucru, la Sala Mare a C.J. Argeș, privind strategia de dezvoltare a județului Argeș, precum și măsurile Programului Național de Dezvoltare Locală și ale Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
La dezbatere au participat, alături de conducerea Consiliului Județean Argeș, Ministrul Cercetării, Șerban Constantin Valeca, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Robert Tudorache, prefectul și subprefectul județului Argeș, primarii de municipii, orașe și comune din Argeș, parlamentari, consilieri județeni, Comitetul Consultativ de Excelență, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului universitar.
Președintele Consiliului Județean Argeș a prezentat strategia de dezvoltare a județului Argeș pentru perioada 2017 – 2020, respectiv obiectivele de investiții ale Consiliului Județean și ale unităților administrativ-teritoriale din județul nostru pentru anul 2017.
Obiectivele pe care reprezentanții administrației argeșene le doresc realizate în cadrul PNDL (OG 28/2013) pentru anul 2017 constau în consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești-Argeș, realizarea magistralei II de alimentare cu apă potabilă a localităților de pe Platforma Cotmeana, sisteme de alimentare cu apă, drumuri județene și comunale, poduri, școli și grădinițe, dispensare, cămine culturale și baze sportive.
De asemenea, președintele Dan Manu a prezentat și solicitările pentru Compania Națională de Investiții, respectiv podul peste râul Argeș – legătura între Municipiul Pitești și DN 73 în comuna Mărăcineni, Sala de sport polivalentă în municipiul Pitești, reabilitarea Stadionului “Nicolae Dobrin” Pitești și construirea Spitalului Sf. Spiridon Mioveni.
Au fost abordate și obiectivele de interes național, respectiv construirea Autostrăzii Pitești – Sibiu, reabilitarea și modernizarea Transfăgărășanului, realizarea centurii de Vest a Municipiului Pitești, reabilitarea și modernizarea DN 73C – legătura între cele trei capitale Curtea de Argeș – Câmpulung – Târgoviște, continuarea lucrărilor de modernizare la DN 73, pe tronsonul Câmpulung – Brașov, reabilitarea și modernizarea DN 67 B Pitești – Drăgășani și a DN 65 A Pitești – Roșiorii de Vede.
Pentru perioada 2017 – 2020, la nivel județean sunt prioritare extinderea și modernizarea Spitalului Județean de Urgență Pitești-Argeș, achiziționarea de către Ministerul Culturii a Vilei Florica și darea sa în folosință Consiliului Județean Argeș, construcția și dotarea a patru centre medicale de permanență în județ și reabilitarea și modernizarea Teatrului ” Al. Davila” Pitești.
În domeniul dezvoltării turismului, masterplanul de turism prevede investiţii în infrastructura de acces, apă/canal, pârtii de ski, activităţi turistice vară/iarnă, punerea în valoare a obiectivelor turistice, respectiv crearea infrastructurii generale și specifice activităților de turism în arealul climatic Ghițu-Molivișu, dezvoltarea infrastructurii generale și specifice activităților și specifice activităților de turism din Masivul Leaota, facilitarea accesului la monumentul istoric Cetatea Poenari prin construcția unei instalații de transport persoane, dezvoltarea infrastructurii generale și specifice activităților de turism din zona Vidraru Cumpăna, reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a monumentului istoric Cetatea Oratea.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, doamna Viceprim-Ministru Sevil Shhaideh a prezentat strategia Guvernului pentru dezvoltarea națională, măsurile Programului Național de Dezvoltare Locală, la cererea primarilor oferind punctual clarificări cu privire la implementarea proiectelor, cadrul legal și propuneri de modificări legislative.
,,În primul rând, țin să-l felicit pe domnul președinte al Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, pentru inițiativa pe care a avut-o, de a mă invita în mijlocul primarilor, a autorităților care doresc să contribuie la dezvoltarea județului Argeș. Este primul județ în care fac o vizită de lucru, unde vin să ascult toate problemele autorităților locale. S-a prezentat o strategie de dezvoltare a județului Argeș foarte bine documentată, completă, concretă, cu proiecte foarte importante pentru cetățenii județului Argeș. În acest sens, am prezentat prioritățile ministerului pentru Argeș și nu numai. Astfel, pot să vă menționez asigurarea finanțării servicilor de bază pentru satul românesc – școli, dispensare, drumuri, apă, canalizare – exact cum sunt trecute în programul de guvernare. Un alt obiectiv important îl reprezintă asigurarea absorbției fondurilor europene, și în acest sens ne-am asumat, împreună cu Ministerul Agriculturii, ca la 31 decembrie 2017 să avem o absorbție reală de 5,2 miliarde euro. Al treilea obiectiv important al ministerului pe care îl reprezint este partea de reformă a administrației publice și în acest sens am prezentat proiectul de Cod Administrativ, care se află în dezbatere publică. Am ascultat toate problemele primarilor, ale mediului de afaceri, parlamentarilor, ale cultelor din Argeș. Am oferit, atât cât am putut astăzi, soluții la problemele ridicate ” – Viceprim-Ministrul și Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh.
“A fost o întâlnire extrem de constructivă cu primarii, cu societatea civilă și cu parlamentarii de Argeș. Eu am prezentat doamnei ministru strategia de dezvoltare a județului Argeș, iar domnii primari au prezentat investițiile pe care doresc să le realizeze în localitățile dumnealor. De aceea, primele subiecte discutate s-au referit la asigurarea finanțării infrastructurii locale. Noi am prezentat lista noastră de investiții la care avem deja studiile și proiectele. Printre altele ne-am propus ca până în 2020 să avem asigurat, în procent de 100%, alimentarea cu apă și canalizarea. Doamna Sevil Shhaideh a precizat, de asemenea, că de la data publicării bugetului în Monitorul Oficial autoritățile locale au la dispoziție 30 de zile să transmită ministerului solicitările de finanțare a obiectivelor de investiții pe care le au in portofoliu. Ministerul va analiza și va urma semnarea contractele de finanțare. O altă problemă ridicată s-a referit la îmbunătățirea legislației administrative. Doamna ministru i-a rugat pe primarii din județul nostru să transmită fiecare propunerile de îmbunătățire a legislației, astfel încât în luna aprilie Codul Administrativ să fie înaintat în Parlament.” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.