Orașul Mioveni și S.Ed.C Mioveni au oferit premii în cadrul Salonului Inovației și Creativității Elevilor din Județul Argeș
În perioada 4 – 5 mai s-a desfășurat Salonul Inovației și Creativității Elevilor din Județul Argeș, găzduit de sediul central al Universității din Pitești, eveniment unic în județul nostru, la care au participat peste 1.000 de participanți – elevi expozanți și profesori coordonatori. Lucrările au fost împărțite în 20 de domenii tematice, lucrările, 680 la număr, fiind analizate apoi de un juriu din care au făcut parte profesori din mediile universitar și preuniversitar, și a fost prezidat de Ministrul Cercetării și Inovării, prof. univ. dr. ing. Șerban Constantin Valeca.
Prima ediție a SICEA, al cărui obiectiv principal l-a reprezentat stimularea elevilor pentru creație, inovație și inventică, a fost rezultatul unui parteneriat între Consiliul Județean Argeș, Universitatea din Pitești și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, cărora li l-au alăturat și autoritățile publice din Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.
Premiile au fost asigurate de Consiliul Județean Argeș, în valoare totală de 28.000 lei, iar Primăria Orașului Mioveni și S.Ed.C Mioveni au acordat, pentru fiecare din cele 20 de secțiuni, câte un Premiu Special, în valoare de 250 de lei, precum și Marele Premiu, în valoare de 1.000 lei.