,,Bubuituri sănătoase în uşa mea, pe la orele amiezei.
-Bună ziua, am venit cu sfințirea!
-Păi, cu ce ocazie, că a trecut Boboteaza…
-E o campanie nouă a BOR, sfinţim casele pentru aducere de sănătate, de înţelegere în familie, de curăţire a sufletelor, de înmulţirea banilor…
-Vă rog, poftiţi, dar cu grijă în dreptul calculatorului, că n-am terminat de scris pentru Ancheta şi nu vreau să-mi intre agheasmă la placa de bază…
-Cu grijă, cu grijă, dar necuratul se ascunde şi în calculator. Ia spune, pe Pornhub ai intrat?
-Ca tot omul…
-Păi vezi, puţin, aşa, pe tastatura aia pe care scrii adresa, tot trebuie să dăm. Că tastatura e ieftină, cumperi alta…
-Atunci sfinţeşte, părinte, că şi aşa mi-a picat o cutie de Cola şi nu-mi mai merge bine Shift-ul!
– În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie! Şi iartă păcătoşilor acestei case, care trăiesc întru desfrânare cu calculatooorul! Amin! Amin! Amin!
-Mulțumesc, părinte, deja mă simt mai curăţită! Cât vă datorez?
-Nimic, fiica noastră! Acum poţi să pleci! Ia-ţi nişte catrafuse, buletinul, lucruri de trebuinţă imediată şi părăseşte incinta!
-Părinte, să ştiţi că am simţul umorului, dar parcă nu-mi vine să râd!
-Dar vi se pare că glumesc?! Stimată doamnă, în conformitate cu Statutul BOR, articolul 180, articolul 181 și articolul 75, alineatul 3, transferul proprietății de la o persoană juridică de drept privată la BOR se poate realiza exclusiv printr-un simplu act de sfințire, gest care primește semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate. Din acest moment, BOR, prin reprezentații săi, aici de față, ia în stăpânire acest apartament, precum și toate proprietățile adiacente, mobilele și dobitoacele sfințite. Cu sfinţirea nu e lucru de glumă, e act sacru care bate orice titlu de proprietate, că ce este puterea Domnului pe lângă deşertăciunile juridice pământeşti!? Hai, valea! Amin!,"
Aţi putea spune că scenariul de mai sus ţine de nuvelistica lui Kafka. Ei bine, dacă este să-l raportăm la ce a păţit o asociaţie care a construit un complex religios cu caracter umanitar, scenariul poate fi cât se poate de veridic.
Potrivit statutului BOR, ,,actul de sfințire” reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul entităților juridice de drept privat. Au constatat-o pe propria piele nişte cetăţeni care, constituiţi într-o asociaţie, au ridicat pe banii şi pe barba lor un complex religios cu caracter umanitar, undeva prin Suceava. A venit taica popa, a dat cu busuiocul, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a pus cu fundul pe rânduiala dreptcredincioşilor. Culmea, mai multe instanţe au dat satisfacţie BOR. Abia săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat hotărârile anterioare, precizând că ,,actul de sfințire” nu reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate.
Aşadar, dragii noştri, când mai vine taica popa cu botezul, fiţi cu mare băgare de seamă! Chiar dacă lăcomia instituţiei păstorite de Daniel e insaţiabilă şi recunoscută, nişte instanţe din România chiar au considerat că bunul meu privat poate fi luat cu japca de Biserică, printr-o simplă stropire cu agheasmă!