Săptămâna aceasta, echipa ,,Românii au talent” va ajunge în Argeș, unde va organiza o sesiune de preselecții la Centrul Cultural Educativ Mioveni (miercuri, 26 iulie, începând cu ora 11.00, pentru cei interesa(n)ţi) şi vineri, 28 iulie, începând cu ora 11.00, la Filarmonica Piteşti ). Pentru că nu le place să stea la coadă, politicienii argeşeni deja şi-au rezervat un loc în faţă pentru a-şi demonstra talentele în faţa publicului votant, pe care l-a cam neglijat de la ultima campanie electorală încoace. În exclusivitate pentru cititorii noştri, am reuşit să aflăm ce numere ne pregătesc aleşii noştri, cu mari şanse ca acestea să fie schimbate pe ultima sută de metri, conform cutumei.
*Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, va face un număr de magie. Acesta le va crea tuturor iluzia că este un preşedinte mai bun decât a fost Constantin Nicolescu.
*Prefectul Emilian Dragnea va opta şi el tot pentru un număr de iluzionism. Acesta le va demonstra tuturor cum este să fii un prefect aproape invizibil, lăsând la vedere doar nişte comunicate de presă, pentru a crea un aer de mister în privinţa existenţei sale devenite, între timp, o legendă: a fost, nu a fost… Oricum, la scara istoriei, nu are nicio relevanţă. Singura relevanţă este pentru istoria personală dar, mai ales, pentru pensia pe care o va încasa după…
*Liviu Dragnea însuşi se va deplasa de la Bucureşti pentru a executa o dresură de partid excepţională. Acesta va demonstra că poate determina partidul să se aşeze în orice poziţie doreşte, nefiind nevoie decât să-i arunce un biscuite şi, de multe ori, nici pe acela.
*Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, îşi va etala talentul muzical, într-un duet inedit, alături de şeful de partid Ludovic Orban. Cei doi vor executa la mandolină celebrul hit ,,O poziţia mea”, a căror versuri, inspirate din ,,Eroina” lui Carla Dreams, sunt extrem de dificil de reprodus. Cităm din refren, cu riscul de a face luxaţie de mandibulă şi tastatură: ,,O, o poziţia,/ O o, o poziţia,/ Ooo, o poziţia meaaaa”.
*Ana Stan şi Olimpia Doru vor participa împreună la preselecţii. Acestea au lucrat intens la o schiţă umoristică, în care una interpretează rolul Andreei Marin, în timp ce cealaltă va fi Mihaela Rădulescu. Dar pe rând, că nu s-au decis care va fi Andreea, şi care Mihaela…
*Om al locului, fostul consilier local Bogdan Udroiu va executa un număr senzual la bară. Acesta deja a postat pe contul său de Facebook invitaţia către toţi locuitorii din Mioveni, dar mai ales pentru poliţişti, să vină să i-o filmeze pentru că… ,,este frumoasă”. Prestaţia este frumoasă, căci despre ea vorbim, cititori perverşi ce sunteţi!
*Deputatul Cătălin Rădulescu promite un număr de senzaţie. Acesta a declarat că se va detona în direct (dar şi în reluare), şi pentru asta nu este nevoie decât să deschidă gura.
*Deputatul Simona Bucura Oprescu vrea să stabilească la Mioveni un nou record mondial pentru care s-a pregătit intens în campaniile electorale: cele mai multe babe pupate şi îmbrăţişate în interval de o oră.
*Deputatul Dănuţ Bica îşi va etala talentele de mim. Va fi un număr fără grad de dificultate întrucât nu va trebui să facă decât ceea ce face în mod obişnuit: să tacă cu graţie.