S-a născut în toiul primului război mondial şi moare, iată, în buza izbucnirii unui al treilea război mondial. Mircea Ionescu Quintus, seniorul liberal ajuns la 100 de ani anul acesta, s-a stins din viaţă. ,,Ce mai înseamnă suta astăzi!” spunea, ironic, într-o epigramă compusă la aniversarea unui veac de existenţă.
Născut în 1917, Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie, preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.
Tatăl său, Ion Ionescu Quintus, a deţinut nu mai puţin de nouă mandate de parlamentar din partea PNL, iar fiul i-a urmat atât în cariera de jurist, cât şi în afinitatea politică pentru liberalism.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!