Cadrele medicale din România au întărit rândurile celor care au ales să părăsească această țară în ultimii ani. Foștii angajați ai sistemului medical de la noi au fost primiți în alte țări cu brațele deschise, dar asta a făcut ca spitalele românești să ducă lipsă de personal calificat, iar pacienții să caute ajutor peste hotare. Ziarul Gândul publica la finalul anului 2016 un articol conform căruia la fiecare șase ore un medic român părăsește țara, ca să înceapă un nou contract de muncă în străinătate. Cum se prezintă situația la nivelul fiecărui județ și care sunt cei mai norocoși români, când au nevoie de un doctor?
Cei mai norocoși români
Băimărenii se pot lăuda cu medici și spitale suficiente pentru locuitorii reședinței de județ, ocupând locul cinci în țară. Târgu Mureș pune la dispoziția locuitorilor săi servicii medicale de primă clasă, situându-se pe locul patru din România. Timișoara ocupă locul trei în țară ca accesibilitate la serviciile medicale. Brașovenii îi urmează îndeaproape pe orădeni, care sunt cei mai fericiți români, când vine vorba de nevoi medicale și satisfacerea lor. Cu peste 90 de cabinete private, zeci de farmacii și 16 spitale de stat și private, reședința județului Bihor este cel mai norocos oraș din România, fiind desemnat de respondenții studiului online efectuat pe blogul Storia.ro drept centrul urban cu cele mai bune facilități medicale din țară.
Clasamentul continuă cu orașele Brașov, Timișoara, Târgu Mureș, Baia Mare, Pitești și Cluj-Napoca. Bucureștiul ocupă locul 9 în topul orașelor cu cele mai bune facilități medicale din România. La polul opus, printre cei mai nemulțumiți de serviciile medicale sunt românii din Giurgiu, care ocupă ultimul lor în clasament, Focșani, Tulcea, Călărași, Constanța, Bacău și Vaslui.
Cartierele cele mai bine echipate medical din țară
Dacă este să aducem vorba de cartiere din marile orașe ale țării, timișorenii din Dacia, bucureștenii din Ștefan cel Mare și piteștenii din Gavana 3 sunt pe primele trei locuri din țară, fiind mulțumiți de proximitatea spitalelor și a serviciilor de care au beneficiat de-a lungul timpului, când au nevoie de un medic sau au fost nevoiți să se interneze. Locuitorii cartierului Broscărie din Sibiu consideră că sunt cei mai dezavantajați români atunci când se îmbolnăvesc. Penultimul loc din țară, la același capitol, este ocupat de locatarii cartierului Micești din Alba Iulia, iar pe locul trei se situează cei din cartierul Periferie din Botoșani.
Unde vei găsi cei mai buni medici?
Bănățenii par să fie cei mai mulțumiți de numărul spitalelor, al paturilor rezervate lor și de cadrele medicale care se preocupă să le remedieze starea de sănătate. Maramureș, Crișana și Transilvania sunt următoarele trei regiuni istorice în clasamentul stabilit în urma voturilor românilor, pe site-ul Storia.ro. Cei mai dezamăgiți de sistemul de sănătate din țară sunt dobrogenii, urmați îndeaproape de moldoveni și munteni. Capitala rămâne la mijlocul clasamentului. Algoritmul pare a fi simplu. Orașele cu un număr mare de locuitori, cu o rată a șomajului scăzută și un buget ridicat au fost considerate cele mai avantajoase în ceea ce privește accesul la facilitățile medicale. În antiteză, localitățile cu o medie de sub o sută de mii de locuitori și o rată a șomajului ridicată nu asigură suficiente servicii medicale locuitorilor.