Un nou exercițiu de alarmare publică se va desfășura miercuri, 6 noiembrie a.c., când sirenele vor suna între orele 10 și 11.
Reamintim că acest exercițiu are loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni și vizează verificarea echipamentelor care fac parte din acest sistem de alarmare.
Semnificația semnalelor de alarmă în funcție de durata acestora:
– Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
– Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
– Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
– Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.