Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 10, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor de la Mioveni va fi dezvelit bustul lui Constantin Stroe, omul care se confundă cu istoria şi evoluţia Dacia şi de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
Bustul va fi dezvelit în prezenţa familiei, a cunoscuţilor şi a foştilor directori de la Dacia.
Această investiţie este o realizare 100% a Consiliului Local Mioveni şi a fost una din dorinţele cetăţenilor oraşului exprimată în cadrul dezbaterilor publice care au avut loc anul trecut.
Timp de aproape cinci decenii în slujba producătorului auto Dacia, unde s-a angajat în 1968, Constantin Stroe a avut un rol covârşitor în privatizarea şi renaşterea Dacia. A fost director general Dacia (1990-2002) şi vicepreşedinte (2002-2015). Timp de 20 de ani a fost preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.