Mai mult sau mai puţin apreciată, cu un consilier personal mai mult sau mai puţin controversat, un lucru este evident: o dată cu venirea sa la primărie, Ioana Dumitru a pus Ştefăneştiul pe harta oraşelor în care se întâmplă ceva, în afară de tradiţionalele manifestări legate de istoria Brătienilor şi a PNL. Din punct de vedere al vieţii culturale şi sportive, oraşul a fost îngropat la şapte metri sub pământ de către toţi primarii de până acum, mult prea comozi ca să se deranjeze în vreun fel.
Poate nu mai deşteaptă decât unii dintre ei, dar infinit mai întreprinzătoare şi cu simţ gospodăresc, primăriţa a organizat recent Gala Sportului din Ştefăneşti. A premiat sportivii care s-au remarcat la nivel judeţean sau naţional, a dat o diplomă şi consilierilor locali, că poate se prinde spiritul de iniţiativă şi de ei, a organizat şi un spectacol pentru destinderea şi bucuria oaspeţilor…
Chiar dacă sunt guri care spun că viceprimarul se comportă ca un primar, ba sunt şi fotografii în acest sens, cu el postat în capul mesei…
…primăriţa începe, uşor-uşor, să capete simpatia şi susţinerea colegilor din alte localităţi. Tatăl lor, al primarilor PSD, Ion Georgescu de la Mioveni, a participat la eveniment. Ba chiar a luat-o pe primăriţă de mână, într-un gest de încurajare că face bine ce face, dar, probabil, şi pentru a le arăta celor care îi sunt ostili că nu e chiar singură împotriva familiei Mihalcea, angajată la primărie pe vreo… 80% dintre posturi.