Deputatului Cătălin Rădulescu i s-a retras sprijinul politic de către PSD Piteşti şi, ulterior, a fost ejectat şi din PSD Argeş. Nu pentru modul în care se dă în stambă de la începutul mandatului, umplând de penibil partidul de guvernare (nu că ar fi fost singurul…), ci pentru că a ridicat ciocul la directivele şefului de partid, Liviu Dragnea. Mai mult, atunci când Liviu Dragnea ar fi strigat la congres: ,,Vreţi să mai fiu preşedintele vorstru?”, Rădulescu ar fi fost observat cum, cu mâinile la spate, a ridicat discret cele două degete mijlocii. În plus, nu ar fi aplaudat nici la finalul discursului, ceea ce este o dovadă clară de dispreţ.
Parlamentarul Codrin Ştefănescu a primit ca pe un şoc vestea demiterii lui Rădulescu.
,,Mă simt trist şi descumpănit. Cătălin era tovarăşul meu de suferinţă. Când nu mă făceam eu de rahat pe la televiziuni, ca să distrag atenţia poporului de la rahaturile ăstelalte de le face partidul, Cătă era mereu pe fază şi umplea golul cu câte o declaraţie, ca să aibă televiziunile cu ce să-şi ocupe grila de programe. Aproape că eram gelos pe el: păi eu nu reuşeam să stârnesc atâta vâlvă după o săptămână de făcut turul vuvuzelelor, cât stârnea el cu o singură declaraţie dintr-aia spumoasă. Nu ştiu de unde le scotea, nu ştiu dacă se gândea la ele, dacă erau spontane sau avea vreun consilier care îi gândea strategia, dar făcea impresie. Ce să mai, acum am rămas singurul care se face de rahat la categoria la care activez.” ne-a declarat, cu lacrimi în ochi, Codrin Ştefănescu.