Așa cum vă informam, înotătorii CS Dacia Mioveni 2012 se află la Bacău, unde este în plină desfășurare Campionatul Național de Înot, în bazin de 50 de metri, Seniori, Tineret, Juniori. Concursul se desfășoară în perioada 21-25 martie.
La această competiție, cea mai importantă în bazin de 50 de metri, participă peste 400 de sportivi, de la 57 de cluburi din țară. CS Dacia Mioveni 2012 participă cu 8 juniori: Mitu Andra, Diculescu Alexandra, Mandruta Bianca, Ilie Ioana, Voican Rares, Dutulescu Andrei, Sipoteanu Alexandru si Dragomir Alexandra.
Înaintea competiției, antrenorul Viorel Ciobanu ne declara că are ca obiectiv calificarea în finale, dar că îndrăznește să spere și la medalii. Chiar și în condițiile unei concurențe foarte puternice, speranțele i-au fost răsplătite, pentru că micul club din Mioveni are, după primele două zile de concurs, trei medalii.
Mitu Andra a cucerit bronzul la tineret și la juniori în proba de 1500 metri liber, iar Alexandra Diculescu a obținut tot bronz, la proba 200 metri fluture, juniori.
Concursul continuă până duminică, așa încât, e posibil să apară și alte surprize plăcute pentru clubul din Mioveni.