Piteștiul s-a cufundat sub ape câteva ore bune, după o ploaie de aproximativ o oră. Chiar dacă ar fi impus o mult mai mare precauție condițiile meteo nefavorabile, mulți conducători auto și-au păstrat piciorul pe accelerație.
Astfel, pe Bulevardul I.C. Brătianu, inundat la rândul său deoarece canalizarea nu a mai făcut față, un cetățean care înota regulamentar pe trecerea de pietoni a fost rănit de proprietarul unui Logan. În urma impactului, înotătorul s-a ales cu casca spartă și slipul grav avariat.
Ajunsă cu șalupa la fața locului, poliția i-a suspendat șoferului permisul auto. În urma testului cu etilotestul, s-a constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Același test i s-a făcut și înotătorului, prilej cu care s-a constatat că acesta consumase apă din canalizare peste limita admisă de lege, motiv pentru care s-a ales și el cu suspndarea dreptului de a purta colac.